mai 19, 2026
Spread the love

Peste 100 de studenți au participat sâmbătă, 14 martie, la un protest organizat în Piața Victoriei, în fața Opera Națională Română din Timișoara, pentru a atrage atenția asupra nivelului de finanțare al sistemului educațional.

Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și a reunit mai multe organizații studențești locale, printre care Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara, Asociația Studenților Politehnici din Timișoara, Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara și Liga AC.

Participanții au transmis un mesaj de susținere pentru creșterea investițiilor în educație, în contextul informațiilor potrivit cărora bugetul alocat prin Ministerul Educației și Cercetării pentru acest an ar putea fi cu aproximativ 3 miliarde de lei mai mic decât cel din anul precedent.

Studenții au semnalat și efectele unor măsuri recente care, potrivit acestora, au afectat condițiile academice și sociale, precum limitarea reducerii de 90% la transportul feroviar, diminuarea fondului pentru burse și protecție socială sau eliminarea posibilității ca studenții de la locurile cu taxă să beneficieze de burse.

Proteste similare au fost anunțate și în alte centre universitare din țară, în cadrul apelului lansat de ANOSR pentru susținerea unei finanțări mai consistente a sistemului de învățământ.

Fotoreporter: Virgil Simonescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *