noiembrie 8, 2025

Consiliul Județean Timiș a lansat, marți, licitația publică în vederea găsirii unui constructor care să realizeze peste 500 de kilometri de noi piste de bicicletă. Mai precis, se caută o firmă care să proiecteze și să execute proiectul „Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic” din investiția „Implementarea a 3000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, finanțat cu bani europeni, prin PNRR.

Contractul din județul Timiș este împărțit în șapte loturi, valoarea totală estimată fiind de aproape 190 milioane de lei, fără TVA.

În total, în cadrul acestui proiect, vor fi realizați peste 530 de kilometri de piste de biciclete în județul Timiș. Investiția prevede, pe lângă realizarea pistelor, pasarele, poduri noi, reabilitarea unor alte poduri existente, precum și marcaje ale traseelor cicloturistice.

Proiectul face parte dintr-un program european, Eurovelo 13, care unește vestul de estul continentului prin piste de biciclete. Cei 530 de kilometri care se vor realiza în Timiș sunt parte a unui proiect amplu, de 1.700 de kilometri de piste care vor fi făcute în județele Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

Noile piste de biciclete vor străbate Timișul de la Cenad, Moravița sau Lunga până în Țara Făgetului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *