Primăria comunei Moșnița Nouă anunță că proiectul „Construire și dotare școală P+1E și împrejmuire – sat Urseni, comuna Moșnița Nouă, județul Timiș” a trecut de etapa de evaluare tehnică și financiară și a fost declarat acceptat în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027.
Investiția vizează realizarea unei unități de învățământ moderne, care să deservească peste 500 de elevi din zonă și să răspundă nevoilor tot mai mari generate de dezvoltarea localității.
Potrivit administrației locale, clădirea școlii va avea o suprafață construită de 1.689,04 metri pătrați și o suprafață desfășurată de 3.373,13 metri pătrați. De asemenea, proiectul include și o sală de sport cu o suprafață construită și desfășurată de 716,99 metri pătrați.
Noua unitate de învățământ va avea o capacitate totală de 508 elevi și va include:
- 22 de săli de clasă
- 4 laboratoare (fizică, chimie, biologie și informatică)
- bibliotecă
- cabinet medical
- sală de mese
- sală de sport
- spații administrative
Termenul estimat pentru execuția lucrărilor este de 18 luni.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 34.366.493,94 lei (TVA inclus), din care:
- 24.388.770 lei reprezintă finanțare nerambursabilă
- 24.886.500 lei constituie valoarea eligibilă
- 9.479.993,94 lei vor fi acoperiți din bugetul local, ca cheltuieli neeligibile
După semnarea contractului de finanțare, autoritățile locale vor demara procedurile pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor.
Reprezentanții Primăriei Moșnița Nouă subliniază că acest proiect reprezintă un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din comună, urmând să ofere elevilor condiții moderne și sigure pentru desfășurarea procesului de învățământ.