octombrie 14, 2025

Avansează lucrările de modernizare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad (162 kilometri), pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

CFR Infrastructură Timișoara informează că, în cursul lunii septembrie, au fost demarate lucrările de modernizare pe Lotul 1 Caransebeș – Lugoj, prin lucrări pregătitoare. Așadar, acest lot se alătură celorlalte trei aflate deja în execuție.

Astfel, în acest moment, în stațiile Caransebeș, Caransebeș Triaj, interval Găvojdia – Căvăran, se realizează lucrări premergătoare modernizării, cum ar fi: tăierea vegetației din zona feroviară; relocarea și protejarea cablurilor FOA și a utilităților; săpături în vederea scoaterii suprastructurii vechi; realizarea diagnosticului arheologic intruziv; aprovizionarea cu materiale și realizarea de depozite logistice; realizarea de drumuri tehnologice”, a transmis instituția.

Lucrările sunt realizate de către Asocierea Alstom Transport SA, SC Arcada Company SA și SC Euro Construct Trading 98 SRL, denumită “Asocierea Rail Works” cu lider SC Alstom Transport SA.

Lotul Caransebeș – Lugoj are o distanță de 39,56 kilometri, iar valoarea contractului se ridică la 1,3 miliarde de lei, fără TVA.

„Modernizarea liniei feroviare pe Lotul 1 Caransebeș – Lugoj este esențială pentru creșterea vitezei și siguranței circulației trenurilor, reducerea timpilor de călătorie, alinierea la standardele europene și dezvoltarea economică a regiunii printr-un transport mai eficient și ecologic”, a informat CFR Infrastructură Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *