Consiliul Județean Timiș a făcut un pas important în vederea realizării pasajului de la intersecția centurii de sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Așadar, luni, instituția a lansat o licitație publică în vederea găsirii unei firme care să elaboreze documentații tehnico-economice la faza Studiu de fezabilitate și obținere terenuri pentru „pasaj denivelat la intersecția cu Centura Timișoara VOTS (pe DJ 595F)”.
„Amenajarea intersecției denivelate va cuprinde lucrări de reamenajare a sectoarelor de drum existente și refacerea lor, conform soluției tehnice aprobată la nivelul SF, a sistemelor de traversare a două canale, cu acces la drumurile laterale. Lungimea sectorului pe care se va amenaja această conexiune prin supratraversare este de 830 metri. Se va asigura acces rutier de pe Drumul Boilor și DJ 595F din ambele sensuri de intrare în actuala intersecție sens giratoriu (acces de la Moșnița Nouă în girația de pe Centura Sud și acces din Timișoara în girație) pe ambele sensuri de mers (bretele de racord la actuala intersecție). Se vor reface podețele de pe ambele canale existente în zonă și se va asigura acces rutier la străzile laterale. Vor fi corectate elementele geometrice ale traseului existent și va fi asigurată continuitatea pistei de biciclete”, aflăm din anunțul de participare la licitație.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 19 august, la ora 15.00. Valoarea estimată a contractului se ridică la 670.000 lei, fără TVA.