iunie 22, 2026
Spread the love

Comuna Moșnița Nouă face un nou pas în dezvoltarea infrastructurii educaționale. Primarul Gerald Oscar Simonis a semnat contractul de execuție pentru construirea și dotarea unei noi grădinițe cu program prelungit, investiție care va deservi sute de copii din localitate.

Noua unitate de învățământ va fi ridicată pe strada Nucilor nr. 35 din satul Moșnița Nouă și este finanțată prin Programul Regional Vest. Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 18,2 milioane de lei, iar contractul de execuție are o valoare de aproximativ 13,44 milioane de lei, TVA inclus.

Lucrările vor fi realizate de asocierea IVO-TIM BUSINESS SRL – CORIDA 89 CONSTRUCT SRL, iar proiectarea este asigurată de EURODRAFT PROJECT DESIGN SRL. Termenul de execuție este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Viitoarea grădiniță va avea 18 săli de clasă moderne, spații administrative, sală multifuncțională, vestiare, cabinet medical, sală de kinetoterapie, izolator, oficiu pentru primirea hranei, precum și un loc de joacă și zone verzi amenajate. Clădirea va avea o suprafață desfășurată de aproape 2.700 de metri pătrați, iar spațiul de joacă va ocupa aproape 250 de metri pătrați.

Potrivit administrației locale, noua investiție va putea găzdui până la 360 de preșcolari, oferindu-le condiții moderne și sigure pentru educație și dezvoltare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *