
Consiliul Județean Timiș a obținut o finanțare de peste 6 milioane de euro (fără TVA), echivalentul a 35.905.346,40 lei (inclusiv TVA), pentru achiziționarea de microbuze electrice. Acești bani vor fi alocati pentru procurarea a 27 de microbuze, dintre care 24 cu o capacitate de 16+1 locuri și 3 microbuze cu 8+1 locuri. Aceste vehicule vor fi distribuite către unități administrativ teritoriale din județ, în funcție de criteriile stabilite în Ghidul apelului.
Într-o vizită desfășurată la Timișoara, ministrul Educației, Ligia Deca, s-a întâlnit cu vicepreședintele CJT, Alexandru Proteasa.
„Astăzi, am avut onoarea de a primi vizita ministrului Educației, Ligia Deca, eveniment care marchează demararea contractului pentru proiectul Microbuze Electrice pentru elevii din județul Timiș. În acest fel, venim în sprijinul unităților administrativ teritoriale care și-au exprimat interesul de a asigura mijloace de transport pentru elevi către școlile din special zonele defavorizate în ceea ce privește accesul la transport. Procesul de elaborare a specificațiilor pentru achiziționarea acestor mijloace de transport este în desfășurare, iar intenția noastră este de a organiza licitația în cel mai scurt timp posibil„, a explicat Alexandru Proteasa.
