Valul de căldură se intensifică în vestul țării, iar județul Timiș intră sub incidența unui cod portocaliu de caniculă emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Avertizarea este valabilă de vineri, 31 iulie, ora 10:00, până sâmbătă, 1 august, la ora 10:00.
Potrivit meteorologilor, în județele Timiș, Arad și Bihor temperaturile maxime vor ajunge în jurul valorii de 38 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Pe lângă temperaturile ridicate din timpul zilei, vestul țării se va confrunta și cu nopți tropicale. În Timiș, temperaturile minime vor fi cuprinse între 20 și 24 de grade, ceea ce va face ca aerul să rămână sufocant și după lăsarea serii.
Până la intrarea în vigoare a codului portocaliu, județul Timiș se află sub un cod galben de caniculă. Joi, maximele vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cele mai ridicate valori fiind așteptate în Câmpia de Vest.
Meteorologii avertizează că valul de căldură va continua să se intensifice în vestul țării și se va menține și în primele zile ale lunii august. În Banat, inclusiv în Timiș și municipiul Timișoara, temperaturile ar putea atinge în weekend chiar 38-39 de grade, iar vremea caniculară este estimată să persiste și în perioada 3-9 august, cu temperaturi foarte ridicate și disconfort termic accentuat.