noiembrie 5, 2024

Președintele CJT, Alin Nica afirmă că Proclamaţia de la Timişoara ar fi putut reduce semnificativ perioada dură de tranziţie dacă ar fi fost implementată corespunzător. La 33 de ani de la evenimentele istorice, președintele CJT face o analiză a impactului acestei proclamaţii și a faptului că unele dintre revendicările ei încă nu au fost îndeplinite.

”Se împlinesc astăzi 33 de ani de când, din balconul Operei, regretatul George Șerban citea Proclamația de la Timișoara. Eram foarte tânăr în acea vreme dar încă îmi amintesc discuțiile purtate. De-a lungul timpului am început să văd cu alți ochi documentul și mi-am dat seama cât de reprezentativ și vizionar este. Istoria însăși a dat dreptate Proclamației de la Timișoara și este evident cum timpul a rezolvat natural parte din punctele menționate în document. Dacă Proclamația ar fi fost pusă în practică așa cum a fost gândită, perioada dură de tranziție ar fi fost scurtată semnificativ. Recunosc, am trecut prin etape de revoltă, de supărare, de dezamăgire sau de lehamite. Acum, după 33 de ani, realizez că nu trebuie să fiu nici supărat și nici dezamăgit. Sentimentul pe care îl am este unul de recunoștiință. Sunt recunoscător că, în 11 martie 1990, timișorenii au avut limpezimea, curajul și determinarea de a spune răspicat ce urmează să se întâmple”, a spus Alin Nica.

Ce s-ar fi întâmplat dacă grupul celor care au întocmit Proclamația ajungea în arest ?

”Pe toți cei care astăzi sunt dezamăgiți sau sceptici îi invit la un exercițiu de imaginație. Gândiți-vă cum ar fi fost dacă timișorenii nu ieșeau în stradă, dacă grupul care a redactat Proclamația ar fi fost la pușcărie. Ce eram noi astăzi? NATO? UE? Liberatate? Dezvoltare? Ar fi fost doar vorbe șoptite la întâlnirile din apartamentele neîncălzite. Probabil că am fi admirat la televizor realizările mărețului popor rus, am fi stat pe la cozi și am fi vorbit cu teama de a nu fi arestați. Ce a adus Proclamația în viețile noastre? Eu zic că multe. Sigur poate nu cât ne-am fi dorit. Nu cu viteza pe care ne-am dorit-o. Dar la final, când tragem linia, nu putem să nu subliniem importanța majoră a acestui document”, a mai subliniat Nica.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *