octombrie 13, 2024

În curând se vor relua lucrările pentru extinderea la patru benzi a drumului județean de la Centura Timișoarei către autostrada Vestului, pe lotul 2, după ce Strabag a câștigat licitația. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a subliniat că nu va tolera lucrări de proastă calitate și că are încredere că firma câștigătoare va finaliza lucrarea înainte de termenul stabilit, în octombrie.

După ce contractul cu Tehnocer a fost reziliat, Strabag a preluat proiectul și a primit amplasamentul miercuri dimineața, astfel încât lucrările ar trebui să înceapă în curând. Ultimul pas birocratic a fost finalizat, iar extinderea drumului județean către autostrada Vestului ar trebui să fie finalizată teoretic înainte de luna decembrie.

„Santierul drumului de legatura catre autostrada A1 este una dintre problemele majore cu care a trebuit sa ne confruntam in acesti ultimi trei ani, dar pe care dorim sa o transformam dintr-un punct vulnerabil al Consiliului Judetean si o mare doleanta a cetatenilor intr-un punct forte si un exemplu de bune practici atat in ceea ce priveste managementul proiectului, pentru ca vorbim de un proiect european, dar si in ceea ce priveste relatia cu antreprenorii si mesajul pe care dorim sa-l transmitem in piata firmelor de drumuri. Cred ca acest proiect va fi unul cu care ne vom mandri anul viitor cand va fi gata inclusiv tronsonul 1. Astazi, aici, redeschidem practic santierul intre centura si autostrada. Procedura de achizitie publica pe care noi am initiat-o la sfarsitul anului trecut s-a finalizat cu succes fara contestatii, fara complicatii, iar castigatoare este firma Strabag”, a declarat Alin Nica.

Nica exprima încrederea că atât primul tronson, cât și al doilea, vor fi finalizate la timp și sugerează că în ceea ce privește primul lot, licitația ar putea începe în luna aprilie.

„Vreau sa transmit un mesaj catre firmele de drumuri, faptul ca noi am reziliat un contract si nu acceptam lucrari de mantuiala si dorim sa incurajam acele firme care fac lucrari de calitate sa participe la toate licitatiile pe care Consiliul Judetean Timis le va derula in viitor. Acest proiect va fi dus la bun sfarsit, atat tronsonul 2 cat si tronsonul 1. Daca se primesc toate avizele pentru tronsonul 1, licitatia poate fi lansata la finele lunii aprilie, iar daca nu sunt contestatii CJT va avea constructor in luna august. Firma castigatoare va trebui sa execute lucrarea in termen de 5-6 luni. O alta conditie este ca Primaria Timisoara sa predea stalpii fara de care nu poate fi largit drumul”, a mai spus Nica.

Liderul CJ Timis a facut apel la soferi sa fie intelegatori pe perioada santierului si a anuntat ca in octombrie va fi gata lucrarea.

„As dori sa ii rog pe participantii la trafic sa aiba ingaduinta pana la finele lunii octombrie, atunci cand acest tronson va fi finalizat pentru ca vor mai fi neplaceri in timpul realizarii lucrarilor. Lucrarea este in valoare de aproximativ 70 de milioane de lei, acest tronson intre Socar si autostrada. Tot proiectul, inclusiv tronsonul 1, este in valoare de 100 de milioane de lei. Strabag a realizat cu succes largirea la patru benzi a drumului spre Mosnita Noua, asta este garantia ca firma poate sa faca acelasi lucru pe acest tronson”, a mai precizat Nica.

Catalin Flamanzeanu, reprezentantul antreprenorului, a asigurat că lucrarea va fi finalizată deoarece societatea nu are niciun fel de penalitate.

„Ca o garantie, eu sunt in societatea aceasta din 2009 si nu avem o zi sau un leu penalitati pentru neindeplinirea in termen a conditiilor contractuale.

In general, contractele noastre le-am terminat inainte de termen. Reprezentam o societate cu prestigiu, avem o filiala destul puternica in judetul Timis si dorim continuitatea relatiei cu Consiliul Judetean Timis si nu numai de aceea eu va pot spune mai putin in vorbe, o sa las colegii mei sa va spuna in munca ce putem face. Vrem sa terminam mai repede”, a declarat Catalin Flamazeanu, director tehnic la firma Strabag.

Acest proiect de modernizare, numit „Modernizare DJ 691: Lărgirea la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (km 12+975)”- LOTUL 2 – km 5+800-12+975, va include lărgirea la patru benzi a drumului pe o lungime de 7,175 km, piste de biciclete pe o lungime de 5,882 km, amenajarea sensurilor giratorii, dispozitive de scurgere a apelor, elemente de siguranță circulației, iluminat în sensurile giratorii, amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată și relocarea rețelelor de gaz și liniilor electrice LEA/LES.

Fotoreporter : Iliesi Titus Emanuel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *