iunie 5, 2026
Spread the love

În plină campanie electorală, cetățenii județului Timiș se află în fața unei decizii esențiale: „Eu cu cine votez?”. În acest context, primarul liberal al orașului Buziaș, Sorin Munteanu, lansează un apel către toți alegătorii din județ să facă un vot responsabil, subliniind importanța susținerii unei echipe capabile să aducă investiții și progres real în regiune.

Ca primar, am responsabilitatea de a pune în practică proiectele investiționale pe care mi le-am propus pentru comunitatea din Buziaș. Pentru aceasta, consider că votul corect pentru județul nostru merge către Sorin Grindeanu și echipa sa de parlamentari ai PSD. În aceeași măsură, am susținut candidatura lui Alfred Simonis la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș și îl sprijinim în continuare”, a declarat Sorin Munteanu, subliniind importanța unității și coeziunii în lupta pentru dezvoltarea județului.

Primarul orașului Buziaș a argumentat alegerea sa prin realizările echipei politice pe care o susține: „Echipa de la PSD a demonstrat, prin fapte și nu prin vorbe, angajamentul de a aduce proiecte importante și investiții pentru județul Timiș. Aceștia au reușit să înțeleagă cu adevărat nevoile comunității și să le pună în practică”, a mai spus Munteanu.

În plus, primarul a subliniat faptul că echipa condusă de Sorin Grindeanu și Alfred Simonis este una cu rădăcini adânci în Banat, ceea ce le oferă o motivație suplimentară de a lupta pentru dezvoltarea regiunii: „Fiind bănățeni cu rădăcini solide în acest teritoriu, aceștia sunt cei mai în măsură să înțeleagă și să promoveze interesele noastre, ale tuturor celor care trăim aici”.

În încheiere, Sorin Munteanu a făcut un apel către toți cetățenii din Buziaș și din județul Timiș: „Haideți să-i sprijinim pe cei care au dovedit că pot aduce schimbarea și progresul pentru județul nostru! Să acordăm votul corect, pentru un Timiș mai prosper și mai puternic!”

Astfel, primarul din Buziaș îndeamnă alegătorii să ia o decizie informată și să susțină echipele politice care au demonstrat că pot aduce rezultate concrete în dezvoltarea județului Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *