mai 26, 2026
Spread the love

Doi timișoreni au primit amenzi din partea polițiștilor locali pe care nu le vor uita în grabă, după ce au aruncat gunoaie pe unde au apucat.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat, în ultima perioadă, verificările privind respectarea legislației referitoare la abandonarea de deșeuri pe domeniul public. Astfel, în ultimele două săptămâni au fost aplicate un număr de 38 de sancțiuni în valoare totală de 122.500 lei, atât pentru abandonarea de resturi, cât și pentru incendierea acestora pe domeniul public.

Spre exemplu, un bărbat care a abandonat pe str. Înfrățirii ambalaje din carton a fost sancționat cu 1.000 de lei, urmând ca aceeași măsură să fie aplicată și în ceea ce privește cea de-a doua persoană care a fost identificată aruncând aici un vas de toaletă.

O sancțiune mai mare a fost aplicată unui alt bărbat care, împreună cu o rudă, a abandonat pe un teren viran de pe Str. Adam Mickiewicz, o cantitate impresionantă de resturi provenite de curățarea curții imobilului în care locuiește, de pe Str. Rarău din Timișoara. Cel în cauză a fost sancționat cu 45.000 de lei. Aceeași amendă de 45.000 de lei a fost aplicată și în cazul unui alt bărbat care a incendiat, în apropiere de Podul Săcălazului din Timișoara, deșeuri precum folii plastic, polistiren, ambalaje de la electrocasnice mari.

De menționat că sancțiunile aplicate de polițiștii locali sunt direct proporționale cu cantitatea de deșeuri depozitată. Poliția Locală Timișoara atrage atenția că acțiunile pentru depistarea celor care nu respectă legislația pe această linie continuă, inclusiv prin efectuarea de pânde operative pentru a-i surprinde în flagrant pe cei care și-au făcut un obicei din a abandona deșeuri pe domeniul public”, a informat Poliția Locală Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *