PNL Timiș a organizat, luni, o conferință de presă, la care au fost prezenți Vasile Blaga, președintele interimar al filialei, și Marilen Pirtea, președintele PNL Timișoara.
În timpul conferinței, Blaga s-a lăudat cu faptul că în PNL Timiș au venit noi colegi. Este vorba de cele aproximativ 200 de persoane care au făcut parte din Partidul România Puternică. Acest partid este condus de Ovidiu Szime, care a ajuns aici după ce a plecat din AUR în luna februarie a acestui an. De altfel, Ovidiu Szime a fost unul dintre fondatorii AUR Timișoara.
„Astăzi am avut plăcerea să primim în rândurile noastre organizația județeană a Partidului România Puternică, printr-o fuziune prin absorbție. Domnul Szime și încă un coleg vor face parte din biroul interimar județean, restul urmând să se integreze în organizațiile locale ale PNL. (…) N-a venit din AUR în PNL, clar ca bună ziua. Nu au fost de acord cu principiile pe care le-au găsit în AUR, au înființat un alt partid și s-au înscris în PNL. Simplu ca bună ziua”, a declarat Vasile Blaga.
„Pentru că nu m-am mai regăsit în AUR, am hotărât să plec, am trecut la un partid nou, România Puternică, care este de centru-dreapta, iar acum am optat, la discuțiile purtate astăzi cu colegii de la PNL, să facem acest pas”, a afirmat și Ovidiu Szime.
Tot luni, PNL Timiș și-a depus dosarele de candidatură pentru alegerile parlamentare.