mai 13, 2026
Spread the love

Un număr de 60 de percheziții au fost realizate, miercuri dimineața, în București și alte 12 județe din țară, inclusiv în Timiș, într-un dosar legat de contractele încheiate cu Casa Unirea. Aceasta a fost înființată în anul 2018, fiind un proiect de-al lui Liviu Dragnea, cu scopul valorificării producției agricole naționale.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, în perioada 2023-2024. În cursul zilei de 09 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 60 de locații situate pe raza municipiului București și a 12 județe (Ilfov, Ialomița, Prahova, Giurgiu, Constanța, Iași, Timiș, Caraș Severin, Cluj, Bihor, Maramureș, Arad), reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, a informat DNA.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Direcției Generale Antifraudă Fiscală și Brigăzii Speciale de Intervenție Jandarmi din județele menționate anterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *