14 percheziţii domiciliare au avut loc, joi, într-un dosar penal privind obţinerea ilegală de fonduri prin Programul Start-Up Nation. Vizat este un jandarm din Lugoj care a reuşit să atragă banii prin intermediul a cinci firme.
„În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 5 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș au pus în executare 14 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș (12), Caraș-Severin (1) și Mehedinți (1), într-un dosar penal ce vizează obținerea ilegală de fonduri publice prin intermediul programului START-UP NATION. Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că o persoană, cadru militar activ, ar fi controlat, prin intermediul unor persoane interpuse, cinci societăți comerciale, prin care ar fi obținut finanțări ilegale în perioada 2018–2021, în valoare totală de 977.677,84 lei„, a informat Poliţia Timiş.
Pentru obținerea finanțărilor din fonduri publice, ar fi fost utilizate documente false, respectiv facturi fiscale, declarații pe propria răspundere ale administratorilor societăților comerciale, precum și documente care atestau angajarea unor persoane care, în realitate, nu ar fi desfășurat activități lucrative pentru angajatori.
În urma activităților desfășurate, au fost ridicate mai multe înscrisuri și documente, în vederea administrării probatoriului, iar cinci persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.