octombrie 20, 2026
Spread the love

Bărbatul din judeţul Timiş care a ucis un cioban la o stână aflată în apropiere de Margina, în primăvară, se află în libertate. Individul a fost pus sub control judiciar, iar în luna august a încercat să scape de brăţara electronică de monitorizare. Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş anunţă, luni, că bărbatul a fost trimis în judecată pentru omor.

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus, prin rechizitoriul din 13.10.2026, trimiterea în judecată, sub măsura preventivă a controlului judiciar (măsură dispusă de către instanța de judecată), a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, faptă prevăzută de art. 188 alin. (1) Cod penal și distrugere, faptă prevăzută de art. 253 alin. (2)1 Cod penal. Ca situație de fapt, s-a reținut că în data de 03/04.03.2026, inculpatul G.C., în timp ce se afla la o stână situată în proximitatea localității Margina din județul Timiș, a agresat victima de sex masculin, aplicându-i mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înțepător în zona corpului, provocându-i decesul. De asemenea, în data de 23.08.2026, în jurul orei 15.00, același inculpat, fiind sub efectul controlului judiciar, măsură preventivă dispusă de Curtea de Apel Timișoara, și-a distrus cu intenție sistemul de monitorizare electronică prin tăierea brățării aflate pe piciorul drept, folosindu-se de un briceag”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

În acest moment, bărbatul este cercetat în stare de control judiciar, iar dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Timiș.

„Pe parcursul urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a solicitat instanțelor de judecată atât arestarea preventivă a inculpatului, cât și înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă a inculpatului, propuneri care au fost respinse„, a transmis instituţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *