Toată conducerea Primăriei Timişoara, precum şi fostul edil Dominic Fritz, sunt vizaţi într-o anchetă a DNA privind deturnarea de fonduri. Mai precis, este investigat modul în care Primăria Timişoara a alocat fonduri pentru salvarea companiei Colterm. Procurorii suspectează o deturnare de peste 67 milioane de lei.
„La data de 03.08.2026 s-a înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara sub numărul 45/18/P/2026 procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit de organele de urmărire penală din cadrul acestei unități de parchet, din care rezultă că persoane cu funcții de conducere din cadrul UAT Timișoara au cauzat o pagubă bugetului ”COMPANIEI LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM” SA în valoare de 67.840.130 lei, sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru bugetul UAT Timișoara. De asemenea, prin folosirea sumei de 67.840.130 lei în alt scop decât cel stabilit prin lege, persoane cu funcții de conducere din cadrul UAT Timișoara au vătămat interesele COMPANIEI LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM” SA, agravând starea de insolvență a acesteia”, scrie în ordonanța de predare înscrisuri a DNA către Primăria Timișoara.
Mai precis, procurorii anticorupţie au solicitat Primăriei Timişoara să transmită mai multe documente din perioada 2021 – 2022. Se pare că banii pe care Ministerul Dezvoltării i-a transmis ca şi subvenţie pentru Colterm, în vederea acoperirii preţului la gigacalorie, nu ar mai fi ajuns în conturile companiei sub această formă, ci administraţia Fritz ar fi deturnat fondurile. Concret, Primăria Timişoara nu a transferat banii către Colterm în cel mult trei zile după ce au ajuns în conturi, potrivit legii, ci instituţia a plătit din aceşti bani alte facturi pe care le avea de achitat către compania de termoficare.
În acest caz, procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cercetările fiind efectuate in rem.
Pe de altă parte, Dominic Fritz susţine că nu a furat nimeni din Primăria Timişoara niciun ban şi că ar fi vorba despre un dosar politic.
„Acum vin și după echipa mea. Se pare că este în lucru un dosar penal la DNA pentru mai mulți oameni din Primăria Timișoara, pentru o dispută contabilă cu Colterm de acum 5 ani, îmbrăcată în cuvântul ”deturnare”. Doar că, la fel ca multe dosare politice care sunt la modă, nu a furat nimeni niciun ban. Acuzația pare să fie abuz în serviciu pentru obținerea unor foloase necuvenite ”în favoarea Municipiului Timișoara”. (Acolo au ajuns dosarele de corupție în România, că funcționarii sunt acuzați că au favorizat Municipiul pentru care lucrează!). Zic că ”pare”, pentru că nu am nicio calitate în acest dosar și nu am primit nicio informare despre el. Dar cunosc speța și intuiesc despre ce este vorba. Pe scurt, în iarna foarte grea 2021/2022, Guvernul României a dat bani orașelor care au sisteme de termoficare, pentru a ușura plățile curente către companiile sau serviciile de termie. Așa și Primăria Timișoara a primit 67 milioane de la guvern și a virat acești bani mai departe la compania municipală Colterm, conform legii. Ban cu ban. Nu a luat nimeni nimic acasă. Guvernul nu putea să vireze banii direct companiei, pentru că ar fi fost un ajutor ilegal de stat. La fel și Primăria poate să dea bani legal doar în cadrul contractului nostru de delegare a serviciului de termoficare, avizat de Consiliul Concurenței. Ministerul de Finanțe ne-a dat atunci în scris că putem vira banii doar în contul de ”subvenții”. Colterm ar fi vrut să primească banii în plus ca un fel de ”transfer” suplimentar, în afară contractului existent. DNA pare acum să zică că trebuia să facem altfel atunci. Sunt ferm convins că dacă am fi făcut-o altfel, acum am avea un dosar penal pentru obținerea unor foloase necuvenite în favoarea Colterm și ajutor ilegal de stat. Alte primării, care au făcut-o exact ca noi, nu au nicio problemă cu DNA„, a afirmat Dominic Fritz.
Fostul primar al Timişoarei consideră că acest dosar al DNA ar fi ridicol şi revoltător, pentru că ar fi vizaţi funcţionari din Primăria Timişoara care îşi fac treaba.
„Acest dosar, dacă există, este în același timp ridicol și revoltător. Când DNA vine după funcționari care încearcă să-și facă treaba cu bună credință, în loc să investigheze corupția reală și averile obscene ale unor politicieni, duce în derizoriu toată lupta anti-corupție. Mai mult, fix ăsta este unul din motivele de ce România este blocată. Pentru că funcționarii mai bine lasă lucruri nerezolvate în loc să riște să vină cineva după 5 ani să le facă un dosar. De când am devenit primar, Colterm a primit peste 1 miliard de lei subvenții din bugetul Timișoarei și am investit sute de milioane de lei în reabilitarea rețelei. Cu toate momentele dificile – neplata certificatelor din anul 2020, înainte să ajung primar, intrarea Colterm în insolvență și întreruperea serviciului pentru 5 zile în octombrie 2021 -, sunt mândru că am reușit să ținem termia din Timișoara nu doar într-o funcționare bună, ci am găsit și soluții reale de salvare pentru viitor. Nicio campanie mediatică sau juridică nu va putea șterge asta„, a declarat Dominic Fritz.