Pot începe lucrările la Podul Solventul, primul pod rutier peste Bega construit la Timişoara după Revoluţie. Primarul Dominic Fritz a semnat, joi, contractul pentru execuţia lucrărilor.
„Este al patrulea pod la care începem construcția anul acesta, după podul Muncii, pasajul Polonă și podul pietonal și velo de la Parcul Copiilor. Legătura de la Solventul – pasaj și pod – pe care au așteptat-o generații de timișoreni devine realitate”, a declarat primarul Dominic Fritz
Investiția prevede construirea podului cu linie dublă de tramvai, patru benzi auto, piste pentru biciclete și trotuare generoase. Totodată, primăria a prevăzut lărgirea Bulevardului Dâmbovița, de la noul pod până la intersecția cu str. Ion Barac, și introducerea liniei de tramvaie pe acest tronson. De asemenea, sunt incluse reconfigurarea intersecției cu Bulevardul Dâmbovița, conectarea la pistele de bicicletă de pe malul Begăi, precum și montarea iluminatului public cu telegestiune și realizarea rețelelor de utilități. Pentru pietoni și bicicliști vor fi montate două lifturi, dintre care unul va avea și rol de punct de belvedere.
„Podul Solventul, în lungime de 55,5 metri și cu o lățime de 35,5 metri, va crea o conexiune directă între strada Gării și bulevardul Dâmbovița și va completa Inelul IV de circulație – una dintre arterele esențiale pentru fluidizarea traficului în oraș. Pentru drumul de legătură între Podul Solventul și pasajul Solventul, în prezent, este în derulare procedura de expropriere”, a transmis Primăria Timişoara.
Contractul a fost semnat cu asocierea FREYROM SA (lider) și PROCONS GROUP SRL (asociat). Valoarea contractului este de 96 milioane de lei, cu TVA, iar termenul de executare a lucrărilor este de doi ani de la emiterea ordinului de începere. Valoarea totală a investiției este de 133,5 milioane de lei, dintre care 93 de milioane de lei provin din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021–2027.