august 19, 2026
Spread the love

Poliţia Timiş informează că, în urma celor 16 percheziţii de marţi la hoţii de locuinţe de lux, cinci dintre aceştia au fost reţinuţi. De asemenea, a ajuns după gratii şi poliţistul din Timişoara care le-a dat ponturi.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că mai multe persoane ar fi desfășurat activități de supraveghere și monitorizare a unor persoane, în vederea identificării unor momente favorabile pentru pătrunderea în locuințele acestora și sustragerea unor bunuri de valoare și a unor sume de bani. Pentru săvârșirea faptelor, persoanele bănuite ar fi utilizat diferite dispozitive destinate perturbării sistemelor de alarmare și supraveghere video, precum și alte mijloace care le-ar fi facilitat pătrunderea în imobile. Totodată, pentru monitorizarea persoanelor vătămate, aceștia ar fi utilizat autoturisme pe care le schimbau periodic, în scopul evitării identificării„, a transmis Poliţia Timiş.

Prejudiciul total estimat depășește 900.000 de euro, urmând a fi dispuse măsurile legale în vederea recuperării acestuia.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri și sume de bani despre care există suspiciunea că provin din săvârșirea infracțiunilor investigate.

„În urma probatoriului administrat în cauză, față de cinci persoane, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt calificat și tăinuire, în diverse forme de participație, în funcție de contribuția fiecăreia la activitatea infracțională. Totodată, a fost dispusă reținerea acestora pentru 24 de ore, persoanele în cauză fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș ar fi sprijinit comiterea acestor infracțiuni prin furnizarea unor informații nedestinate publicității. Față de acesta, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații„, a informat Poliţia Timiş.

Toate cele șase persoane reținute urmează să fie prezentate, miercuri, în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *