Un grav accident rutier a avut loc, vineri dimineaţa, în judeţul Timiş, în localitatea Jena. În urma impactului dintre trei maşini, un bărbat şi-a pierdut viaţa.
„În această dimineață, în jurul orei 08:45, am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident rutier produs în localitatea Jena. A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și două ambulanțe SAJ„, a informat ISU Timiş.
De asemenea, la fața locului a fost alertat şi elicopterul SMURD Caransebeș. În total, în accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau șapte persoane, dintre care un minor. Din nefericire, pentru un bărbat, medicul de ambulanță a declarat decesul.
Toate celelalte persoane implicate primesc îngrijiri medicale la fața locului, în stare conștientă și cooperantă.
Update: Potrivit Poliţiei Timiş, în urma accidentului, un bărbat de 62 ani a murit, iar cinci persoane au fost rănite.
„Astăzi, 14 august 2026, în jurul orei 08:40, un bărbat, în vârstă de 62 de ani, a condus un autoturism pe DN6, dinspre localitatea Lugoj către Caransebeș, iar, la un moment dat, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 62 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism, care circula regulamentar. Din nefericire, în urma coliziunii, a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 62 de ani, precum și rănirea a 5 persoane. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă„, a transmis Poliţia Timiş.
Foto: DRDP Timişoara



