Cel de-al doilea schimb al modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure RO GFFF-V, dislocat în Republica Franceză în perioada 16–31 iulie, a revenit luni seara în România, după o misiune desfășurată în sprijinul autorităților franceze. Activitatea contingentului românesc face parte din mecanismul european de protecție civilă, iar intervențiile continuă în Franța prin intermediul celui de-al treilea schimb al modulului.
Pe parcursul celor două săptămâni de misiune, pompierii români au fost integrați în dispozitivul operativ coordonat de autoritățile franceze și au executat misiunile stabilite de comandamentele operative din teren. Aceștia au intervenit succesiv în zonele afectate de incendiile de pădure din Pontevès, Brignoles și Correns, în funcție de evoluția situației operative.
În Pontevès, echipajele au desfășurat misiuni de limitare a propagării incendiului, stingere și lichidare a focarelor active, precum și de monitorizare a sectoarelor de intervenție, contribuind la reducerea riscului de reaprindere.
Ulterior, modulul românesc a fost redislocat în Brignoles, unde pompierii au avut misiunea de a proteja locuințele aflate în apropierea frontului de incendiu. După localizarea incendiului, aceștia au continuat patrulările și activitățile de identificare și lichidare a focarelor ascunse, pentru menținerea incendiului în limitele perimetrului stabilit de autoritățile franceze.
În ultimele zile ale misiunii, salvatorii au fost mobilizați în Correns, unde un incendiu de pădure de amploare a impus mobilizarea unui dispozitiv complex de intervenție, format din resurse terestre și aeriene. Pompierii români au acționat cu întreg personalul și toate mijloacele de intervenție disponibile, fiind împărțiți în două sectoare de intervenție. Misiunile au vizat limitarea propagării incendiului, protejarea locuințelor amenințate și identificarea, respectiv lichidarea focarelor active și ascunse, în sprijinul eforturilor autorităților franceze de stabilizare a situației operative.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), pe întreaga durată a misiunii, pompierii români au colaborat cu serviciile franceze de intervenție și cu celelalte module europene, demonstrând profesionalism, adaptabilitate și un nivel ridicat de interoperabilitate în gestionarea incendiilor de pădure de mare amploare.
Reprezentanții IGSU subliniază că experiența acumulată în cadrul acestei misiuni contribuie la consolidarea capacității operaționale a instituției și la dezvoltarea cooperării internaționale în domeniul protecției civile, prin valorificarea bunelor practici și a lecțiilor învățate alături de partenerii europeni.
La finalul misiunii, dincolo de rezultatele din teren, pompierii români au primit numeroase mesaje de apreciere din partea comunităților locale. Desenele și mesajele transmise de copii au reprezentat un gest de recunoștință pentru sprijinul oferit și vor rămâne o amintire deosebită pentru membrii modulului.
Misiunea României în Republica Franceză continuă, însă, prin activitatea celui de-al treilea schimb al modulului RO GFFF-V, care desfășoară în continuare misiuni operative în sprijinul autorităților franceze.





