Locurile special amenajate pentru încărcarea autovehiculelor electrice sunt tot mai des ocupate de maşini parcate ilegal. Poliţia Locală Timişoara informează că, în ultima perioadă, tot mai mulţi cetăţeni au sesizat acest aspect.
În prima jumătate a anului, nu mai puțin de 104 persoane au reclamat faptul că au observat maşini pe locurile destinate încărcării electrice, deși nu foloseau stațiile respective, în locații precum Parcul Botanic, Piața Timișoara 700, Str. Academician Alexandru Borza, Nicolae Titulescu, Plautius Andronescu, Republicii, Martin Luther, Calea Aradului, Bdul Regele Mihai I, Take Ionescu, Mihai Viteazul etc.
Aşadar, poliţiştii locali au realizat verificări în urma acestor sesizări, dar şi a constatărilor din oficiu în timpul patrulărilor zilnice, 248 de şoferi care au oprit sau staționat în astfel locuri au fost sancționați anul acesta, amenzile ridicându-se la 107.260 lei.
„Stațiile pentru încărcarea autovehiculelor electrice sunt prevăzute cu indicatoare rutiere, cei care își parchează acolo mașinile riscând sancțiuni cuprinse între 432,5 lei și 1.081,25 lei, conform OUG 195/2002 cu două-trei puncte penalizare la permis și chiar ridicarea acestora. Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să nu blocheze aceste stații pentru a evita să fie sancționați. Locurile destinate încărcării autovehiculelor electrice, alături de cele destinate anumitor activități precum taximetria, cele destinate îmbarcării sau debarcării turiștilor, precum și cele special amenajate pentru persoanele cu dizabilități sunt zone marcate corespunzător, motiv pentru care semnificația indicatoarelor trebuie respectată”, a informat Poliţia Locală Timişoara.


