iulie 29, 2026
Spread the love

Direcţia Sanitar-Veterinarp şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş informează că, marţi, a fost confirmat un focar de pestă porcină africană la o fermă din localitatea Bulgăruş. Ferma aparţine celor de la COMTIM.

„După confirmarea Pestei Porcine Africane a fost convocată ședința cu toți membrii CLCB, în urma căreia s-a votat hotărârea de aprobare a zonelor de protecție și supraveghere din jurul focarului de PPA, a măsurilor de ucidere imediată, sub control oficial şi neutralizare prin metode alternative incinerare/îngropare a materialelor de risc și a aprobării Planului de măsuri în cazul confirmării bolii PPA la suinele din exploatația comerciala a SC COMTIM ROMÂNIA SRL- Ferma BULGĂRUȘ, județul Timiș„, a transmis instituţia.

Pentru protejarea perimetrului contaminat, în vederea evitării răspândirii virusului pestei porcine africane, s-au stabilit cele două zone și anume: zonele circulare de protecţie şi supraveghere de 3 şi respectiv 10 km din jurul focarului de pestă porcină africană, după cum urmează: yzona de protecție – în jurul focarului, de minim 3 km, pe raza localității: BULGĂRUȘ; zonă de supraveghere – în jurul focarului, de minim 10 km, care include și zona de protecție, pe raza localităților: IECEA MARE, LENAUHEIM, GRABAȚ, UIHEI, ȘANDRA, GOTTLOB, LOVRIN, PESAC din județul Timiș.

Precizăm că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic pentru specia suină”, a informat DSVSA Timiş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *