Numeroşi profesori din judeţul Timiş au trecut prin focul examenelor. Marţi a avut loc proba scrisă din cadrul examenului de Titularizare.
Inspectoratul Şcolar Timiş informează că s-au înscris 1.886 de candidaţi, însă doar 1.781 au avut dreptul de a participa. Dintre aceştia, 197 au preferat să lipsească, iar 100 s-au retras din examen în momentul în care au văzut subiectele.
La nivelul judeţului Timiş, niciun candidat nu a fost eliminat. Profesorii au susţinut examenul la 62 de discipline.
Primele rezultate vor fi făcute publice în data de 28 iulie, iar între 28 şi 29 iulie vor fi depuse contestaţiile. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 4 august, urmând ca repartizarea candidaţilor pe posturile titularizabile să aibă loc în 5 august.
La nivelul judeţului Timiş sunt 291 de posturi titularizabile, cu angajare pe perioadă nedeterminată, dintre care 211 în mediul urban şi 80 în mediul rural.