iulie 2, 2026
Spread the love

Timişorenii folosesc containerele amplasate de primărie în parteneriat cu CVS Recycling SRL în mai multe locaţii din oraş. Primăria Timişoara informează că aproape 19 tone de deşeuri textile au fost colectate în primele şase luni ale anului 2026.

În paralel, până în data de 5 august, timișorenii pot utiliza și punctele mobile de colectare organizate de RETIM, în parteneriat cu ADID Timiș. Campania oferă posibilitatea predării gratuite a hainelor, lenjeriilor de pat, pilotelor, păturilor, covoarelor de mici dimensiuni, perdelelor, draperiilor, lavetelor, mopurilor și altor articole textile similare. Textilele predate trebuie să fie curate și uscate, iar fiecare persoană poate depune maximum 60 de kilograme.

Containere permanente amplasate în oraș pentru depunerea de deșeuri textile se află în următoarele locații: Piața Dacia; Piața 700; Piața Traian; Intrarea Doinei – punct TRAFO; Zona Soarelui – Școala Gimnazială nr. 30; Calea Lipovei – în proximitatea Școlii Generale nr.7; Calea Aradului – la intersecția dintre str. Liege cu Calea Torontalului şi Calea Șagului – în proximitatea parcului Clăbucet.

„Colectarea separată a textilelor devine tot mai importantă în contextul în care, potrivit datelor Agenției Europene de Mediu, un locuitor al Uniunii Europene generează, în medie, aproximativ 16 kilograme de deșeuri textile anual. Cea mai mare parte a acestora ajunge în deșeurile municipale și nu mai poate fi reutilizată sau reciclată. Prin utilizarea serviciilor gratuite puse la dispoziție de municipalitate și partenerii săi, timișorenii contribuie la reducerea cantității de deșeuri textile care ajunge la groapa de gunoi și la creșterea gradului de reciclare, cu beneficii directe pentru protecția mediului„, a informat Primăria Timişoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *