aprilie 27, 2026
Spread the love

În continuare este forfotă mare pe șantierul ultimului lot lipsă al autostrăzii A1 Lugoj – Deva, cuprins între Margina și Holdea. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, pe acest șantier se lucrează în continuare în regim permanent, cu peste 700 de muncitori și peste 200 de utilaje.

„La Tunelul 1, galeriile sunt finalizate se lucrează la etapele finale de structură. Hidroizolația și drenajul sunt realizate în proporție de peste 90%, iar cămășuiala finală este executată în proporție de aproximativ 90%, în funcție de galerie. La Tunelul 2, lucrările sunt în curs de execuție pe amândouă galeriile, cu excavația realizată în proporție de aproximativ 50 – 70%. În paralel, au început și lucrările structurale, inclusiv fundațiile pentru bolta întoarsă, aflate în stadii diferite de realizare. Pentru străpungerea Tunelului 2, în ambele galerii, sunt organizate 11 fronturi de lucru”, a informat DRDP Timișoara.

Stadiul fizic al lucrărilor, la finalul lunii aprilie, pe întregul sector A1 Margina – Holdea se apropie de 60%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *