Primii tripleți au venit pe lume, miercuri, în cadrul clădirii în care a fost mutată Maternitatea Odobescu a Spitalului Municipal Timișoara. Este vorba de doi băieței și o fetiță, care sunt atent monitorizați de către medici.
„Astăzi am avut o bucurie specială în noua Maternitate Odobescu a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara: s-au născut primii tripleți! Nașterea a avut loc prin cezariană, la 34 de săptămâni, și a fost realizată de doamna doctor Larisa Tomescu. Este vorba despre doi băieței și o fetiță. Fetița cântărește 2000 de grame, iar cei doi băieței au 2100, respectiv 2120 de grame. Toți cei trei nou-născuți sunt atent monitorizați de echipa medicală”, a informat Spitalul Municipal Timișoara.
Mămica a fost internată în cadrul unității medicale timp de trei săptămâni, perioadă în care a beneficiat de supraveghere și îngrijiri medicale constante.



