mai 1, 2026
Spread the love

Sute de oameni au mărșăluit pe străzile Timișoarei, marți seara, în memoria martirilor Revoluției Române din Decembrie 1989. Evenimentul, ajuns la ediția cu numărul 20, a fost organizat de către Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria.

Ca de obicei, manifestanții s-au adunat în Piața Maria, locul unde au început primele proteste în Decembrie 1989. Traseul a trecut prin unele dintre locurile importante ale Revoluției și s-a încheiat la Cimitirul Eroilor din Calea Aradului, unde au fost aprinse lumânări pentru cei care au murit sau au fost răniți în timpul Revoluției Române.

În timpul marșului, participanții au ținut în mâini steaguri tricolore, steaguri ale Revoluției, pancarte cu mesaje ca „Eroii nu mor niciodată”, „Respect 89” și au scandat „Timișoara”, „Păcat, păcat, de sângele vărsat”, „Cinste lor, cinste lor, eroilor”, Libertate”, „Libertate te iubim, ori învingem, ori murim” sau „Jos comuniștii”.

La 16 decembrie 1989, mai mulţi credincioşi din oraş demonstrau paşnic, în jurul Catedralei reformate din Piaţa Maria, faţă de o decizie judecătorească prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate.

În scurt timp, Piaţa Maria este ocupată de câteva sute de persoane, care scandează „Libertate”, „Dreptate” şi care cântă „Deşteaptă-te, române!”. Coloanele de manifestanţi se îndreaptă spre Comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR).

Sunt mobilizate forţele de ordine ale Ministerului de Interne, ale Miliţiei, armata, gărzile patriotice, pompierii. Manifestanţii sunt întâmpinaţi cu jeturi de apă, gaze lacrimogene. Au loc ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine. Se operează arestări.

În jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă „Jos cu Ceauşescu!”. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *