aprilie 18, 2026
Spread the love

Consiliul Județean Timiș anunță că în cazul în care nu vor exista contestații, peste unsprezece zile se va putea semna contractul cu asocierea de firme care a câștigat licitația privind realizarea Celulei III a Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela. Suma pentru această investiție, care ar trebui să fie finalizată în opt luni, se ridică la aproape 38 milioane de lei, fără TVA.

Dacă nu vor exista contestații, peste 11 zile va putea fi semnat contractul de execuție pentru demararea lucrărilor. Asta înseamnă că cel târziu la începutul verii, dacă câștigătorul licitației respectă contractul, Timișul va avea un nou loc de depozitare a deșeurilor”, a informat CJ Timiș.

Pentru ca Celula III să fie funcțională vor fi făcute o serie de lucrări, de la cele de realizare a terasamentului la construirea unei bariere geologice, un sistem de drenaj, lucrări de protecție, drumuri de acces și puțuri pentru extragerea biogazului, toate la standarde europene. Noul loc de depozitare va fi gestionat de firma înființată de administrația județeană.

Vor fi respectate toate normele de depozitare, astfel încât să nu se mai pună vreodată problema unui dezastru ecologic, așa cum a fost cazul în această toamnă, înainte de rezilierea contractului fostului operator al deponeului”, a transmis CJ Timiș.

Până când Celula III va fi finalizată, deșeurile din județul Timiș vor fi transportate către Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *