iunie 17, 2026
Spread the love

Russell Crowe, celebru pentru rolul jucat în filmul „Gladiatorul”, este așteptat la Timișoara. În vara anului viitor, Russell Crowe va susține un concert pe scena din Parcul Rozelor.

Actorul premiat cu Oscar Russell Crowe, cunoscut în întreaga lume pentru rolurile legendare din Gladiator, A Beautiful Mind sau Les Misérables, vine pentru prima dată în România — nu pe platoul de filmare, ci pe scenă, în fața publicului, pentru a-și împărtăși pasiunea profundă pentru muzică. Pe 4 iulie 2026, la Sala Palatului din București și pe 7 iulie 2026 în Parcul Rozelor din Timișoara, Russell Crowe va susține concertul Indoor Garden Party, alături de trupa sa The Gentlemen Barbers și de cântăreața irlandeză Lorraine O’Reilly”, au informat cei de la Eventim.

Concertele de la Sala Palatului și Parcul Rozelor din Timișoara marchează prima apariție live a artistului Russell Crowe în România. Deși publicul îl cunoaște în primul rând ca actor, Russell Crowe este și muzician, compozitor și interpret. Înainte de succesul de la Hollywood, Crowe a cântat sub numele „Russ Le Roq” și a fost membru fondator al formațiilor Roman Antix și 30 Odd Foot of Grunts, cu care a lansat mai multe albume și a concertat pe scene importante din Australia, SUA și Europa.

Proiectul său actual, Indoor Garden Party, este o experiență muzicală eclectică, născută din dorința de a aduce împreună artiști, prieteni și povești, într-o atmosferă caldă, plină de emoție și energie. Muzica sa îmbină influențe de rock, folk, blues, country și balade cinematice, creând o seară intensă, imprevizibilă și memorabilă.

Show-urile de la București și Timișoara vor include atât piese originale semnate de celebrul artist, cât și reinterpretări surprinzătoare ale unor clasici.

Indoor Garden Party nu este un concert obișnuit. Este o întâlnire între prieteni, o conversație prin muzică, o sărbătoare a bucuriei de a cânta împreună”, a spus Russell Crowe.

Biletele vor fi disponibile începând de vineri, 17 octombrie, ora 12:00, în rețeaua Eventim.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *