aprilie 21, 2026
Spread the love

Mai mulți tineri, printre care și adolescenți, au dat dovadă de multă inconștiență. Aceștia au fost surprinși pe trotinete, pe mijlocul uni străzi din Timișoara. Imaginile au fost postate pe Internet, iar acum polițiștii sunt în căutarea lor.

„În urma imaginilor video apărute în spațiul public, vă comunicăm că polițiștii rutieri din cadrul IPJ Timiș efectuează verificări pentru identificarea și depistarea tinerilor din imagini. De asemenea, polițiștii atrag atenția asupra acestui fenomen tot mai des întâlnit în trafic: circulația minorilor cu trotinete electrice sau biciclete direct pe carosabil, în afara zonelor permise. Reamintim că legislația rutieră prevede clar faptul că trotinetele electrice și bicicletele trebuie utilizate pe pistele special amenajate, iar în lipsa acestora, numai pe partea dreaptă a carosabilului. Circulația pe mijlocul drumului, printre autoturisme, reprezintă un pericol grav atât pentru minori, cât și pentru ceilalți participanți la trafic”, a informat Poliția Timiș.

În perioada următoare, oamenii legii anunță că vor fi intensificate acțiunile de verificare pentru depistarea minorilor care circulă neregulamentar. Părinții sunt rugați să discute cu cei mici și să le explice regulile de circulație, pentru a evita accidentele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *