Contabila care a furat bani din conturile mai multor școli din județul Timiș și-a recunoscut faptele. Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș anunță că a sesizat Tribunalul Timiș cu acordul de recunoaștere a vinovăției, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual și uz de fals.
„Inculpata, în calitate de funcționar public-administrator financiar (contabil) în cadrul Școlilor Gimnaziale Balinț, Belinț, Coșteiu, Găvojdia, Ghizela și Școala Primară Secaș, în perioada martie 2019 – februarie 2024, având atribuții de organizare şi gestionare a patrimoniului unităților de învățământ precum și de consemnare și de înregistrare în evidența contabilă a documentelor justificative, prin falsificarea mai multor documente justificative și-a virat din conturile colectoare și din conturile de trezorerie ale unităților de învățământ, în conturile personale, în plus față de drepturile salariale cuvenite, suma de 413.407 lei, a ridicat numerar din trezorerie, fără a avea la baza documente justificative legale semnate de către beneficiari suma de 1.446.392 lei și a efectuat plăți ilegale, reprezentând drepturi de natură salarială, unor directori ai unităților de învățământ/ unor cadre didactice/angajați ai unității de învățământ/unei persoane care nu figurează în aplicația EduSal ca angajată a vreunei unități de învățământ, în valoare totală de 238.533 lei, sume de bani aferente unui număr de 616 tranzacții constând în transferuri bancare, ridicări de numerar din trezorerie precum și efectuarea de plăți ilegale. De asemenea, inculpata, în aceeași calitate, în perioada martie 2019 – februarie 2024 în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit și folosit 130 documente contabile nereale (nejustificate legal) în scopul ridicării, în numerar, de la Trezoreria Lugoj, a unor sume de bani cu destinație declarată ”salariile”, ”diferențe salariale prin sentințe judecătorești”, ”dobânzi”, ”burse sociale” și ”burse de merit”, după care și-a însușit sumele de bani aferente. În aceeași perioadă, inculpata, ulterior falsificării, a depus 130 documente contabile nereale (nejustificate legal) în scopul ridicării, în numerar, de la Trezoreria Lugoj, a unor sume de bani cu destinație declarată ”salariile”, ”diferențe salariale prin sentințe judecătorești”, ”dobânzi”, ”burse sociale” și ”burse de merit”, pentru justificarea ieșirii din gestiune a sumelor de bani remise către aceasta, după care și-a însușit sumele de bani aferente”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Ca urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, femeia va fi condamnată la doi ani și opt luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare, termenul de supraveghere fiind de patru ani. Totodată, contabila a fost obligată să frecventeze un program de reintegrare socială și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 de zile. Mai mult, femeii i s-a interzis dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, cât și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de cinci ani.
„În cauză a fost menținută măsura sechestrului asigurător dispusă în cursul urmăririi penale, în vederea reparării pagubei produse și pentru garantarea plății cheltuielilor judiciare cauzate prin săvârşirii infracțiunilor reținute în sarcina sa, dar și măsura popririi asupra sumelor de bani deținute de inculpată în conturile și depozitele bancare deschise pe numele acesteia și măsura popririi asupra sumelor de bani datorate de terți și a unei treimi (1/3) din veniturile acesteia”, a transmis instituția.