aprilie 25, 2026
Spread the love

Gerald Simonis, primarul comunei Moșnița Nouă, este foc și pară de Primăria Timișoara. Asta după ce a avizat realizarea unui sens giratoriu controversat din care se va realiza accesul auto spre viitorul magazin Hornbach, pe drumul care leagă Timișoara de Moșnița. Gerald Simonis semnalează că noua girație de la intrarea în Moșnița Nouă a fost prost gândită, astfel că mai mult va încurca traficul în zonă.

Am solicitat oficial Primăriei Timișoara documentele care au stat la baza realizării acestui sens giratoriu. Sunt curios ce studii de trafic au fost efectuate. Totul a fost făcut în interesul unor privați. Conducerea Primăriei Timișoara a tratat cu aroganță și dispreț atât conducerea Primăriei Moșnița Nouă, cât și cetățenii acestei comune. Era normal și de bun-simț să fim informați”, a afirmat edilul din Moșnița Nouă.

Mai precis, din cauza sensului giratoriu aflat în construcție, traficul va fi gâtuit în zonă pentru că din două benzi pe sens va rămâne una. Primarul din Moșnița Nouă este atât de revoltat, încât nu exclude varianta de a ajunge în instanță cu Primăria Timișoara.

Dacă în urma unor verificări cu experții voi constata că documentația nu a fost cum trebuia să fie, voi solicita în instanță anularea autorizației de construire și aducerea drumului la starea inițială”, a precizat edilul.

Aceeași părere ca și Gerald Simonis o au locuitorii din comuna Moșnița Nouă. Unii cetățeni se gândesc cu groază la zilele când va începe școala și cred că traficul va fi unul de coșmar din cauza noului sens giratoriu. De altfel, s-a propus chiar și organizarea unui protest.

Când începe școala, coada va fi până la AEM”, „O mizerie acest sens giratoriu. Efectiv, au blocat o arteră principală importantă între Moșnița și Timișoara. Să vezi acum blocaj auto”, sau „Este o mare bătaie de joc pentru noi toți. Cum să deviezi un drum județean pentru o investiție privată? Unde sunt cele 3 benzi/sens promise de către Primăria Municipiului Timișoara? Dacă ultima soluție este protestul, o să fiu prezent”, sunt doar câteva dintre comentariile locuitorilor din Moșnița, pe un grup de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *