În perioada 2 – 15 iunie, la Timișoara are loc a doua ediție a Festivalului Sunscape. Este vorba de o acțiune inedită care îmbină arta, educația și vibrația cosmică. În acest an, festivalul reunește fotografia, muzica ambientală, arta vizuală și performance-ul.
„Festivalul Sunscape revarsă mai departe seva creativității aprinse de Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023, printr-un pachet de evenimente vibrante ce dau glas artei și luminii, purtând Timișoara și județul Timiș în luminile rampei ca spații vii ale inspirației și dezvoltării culturale. Festivalul Sunscape a făcut parte din acest program cultural și explorează lumina nu doar ca fenomen fizic, ci și ca simbol al expresiei umane, al trezirii interioare și al legăturii noastre cu natura și cosmosul. Festivalul devine astfel un spațiu de învățare, întâlnire și transformare – un loc în care arta devine meditație, iar percepția, formă de creație”, transmit organizatorii.
Invitat special în cadrul acestei ediții este renumitul fotograf belgian Marc T’Syen, artist cu o vastă experiență internațională, asistent al lui Sir Cecile Beaton, un adevărat monument în lumea fotografiei și alături de care Marc a avut posibilitatea de a cunoaște și studia personalități precum Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Prințesa Margareta sau Ducele și Ducesa de Windsor. În cadrul festivalului Marc va susține o serie de workshopuri de fotografie pentru tinerii și pasionații de fotografie.
Punctul culminant al festivalului este marcat pe date de 5 iunie, când întreaga lume celebrează „Galactic Tick Day”, un moment simbolic care marchează o unitate de timp cosmic, legată de călătoria Sistemului Solar în jurul centrului galaxiei noastre.
În această zi, Galeria POD a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș va găzdui vernisajul expoziției „Where Lights Rest / Acolo unde se odihnește lumina” semnată de Marc T’Syen, ce va cuprinde o serie de lucrări inspirate de lumină solară și peisaje urbane și naturale. Cezar Blînda va întregi experiența senzorială printr-o serie de obiecte, intitulate ”Urme solare / Solar traces”. Expoziția va fi deschisă de un concert acustic la pian în interpretarea artistei Yvonne. Galactic Tick Day va fi marcată și de un concert acustic special al artistei Inia Dinia care va crea un univers sonor unic inspirat de fenomene naturale și clădit pe tema luminii si a solarității.
Un alt element inedit al zilei de 5 iunie este performance-ul sculptorului Remus Irimescu, care va modela o lucrare în lut în timp real, sincronizat cu acordurile propuse de harpa electrică a Iniei Dinia.
Toate evenimentele au acces liber, în limita locurilor disponibile. Programul complet al festivalului este disponibil AICI!
Festivalul Sunscape este un proiect cultural finanțat prin programul TimCultura 2025 de Consiliul Județean Timiș și organizat de Asociația Culturală Trai.
