Mii de credincioși au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, la miezul nopții, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim și pentru a participa la slujba de Înviere.
Slujba a fost oficiată de mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, care a mers printre mulțimea adunată în fața lăcașului de cult pentru a împărți Lumina Sfântă.
„Să nu ne pierdem, fraților, arvuna Învierii lui Hristos. Iubirea a omorât moartea, din iubire pentru noi S-a răstignit Hristos și S-a adus Jertfă pentru păcatele noastre. Nu cu sabia a omorât Hristos moartea, ci cu nemărginita Lui iubire față de om, cununa creației Sale. Omul este capodopera creației lui Dumnezeu. Ce autor nu-și iubește opera și nu încearcă să o salveze?! Dumnezeu nu i-a îngăduit lui Satan să-l necinstească pe om, cununa creației Sale”, a spus mitropolitul Banatului, în pastorala de Paști.
Duminică, în prima zi de Paști, credincioșii sunt așteptați la Catedrala Mitropolitană pentru a participa la liturghie, începând cu ora 09.30. Totodată, de la ora 18.00, are loc a doua Înviere a Domnului, urmată de concertul corului Catedralei Mitropolitane.


