aprilie 16, 2026
Spread the love

Al doilea accident mortal din acest weekend în județul Timiș a avut loc duminică. Două mașini s-au ciocnit în localitatea Biled, iar în urma impactului, o femeie a murit.

Duminică, 06.04.2025, în jurul orei 13:00, am fost solicitați să intervenim în urma producerii unui accident rutier în comuna Biled. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și Secției Sânnicolau Mare cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, precum și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, precum și două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic. La locul evenimentului s-au solicitat sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună”, a transmis ISU Timiș.

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane, dintre care două încarcerate. Una din victimele încarcerate a fost extrasă în stare inconștientă. Celelalte trei victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital în stare conștientă și cooperantă. Din nefericire, victima de sex feminin nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată de către medic.

Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Timișoara înspre Biled, iar la un moment dat, a intrat în coliziune cu un autovehicul care se deplasa regulamentar din sensul opus de mers, condus de un bărbat, în vârstă de 68 de ani. În urma impactului, o femeie de 68 de ani, pasageră în autovehiculul care se deplasa din sensul opus de mers, a decedat, iar ce doi conducători auto și o alta femeie, în vârstă de 65 de ani,(pasagera șoferului de 64 de ani) au fost răniți și transportați la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a informat Poliția Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *