Lucrările de reabilitare a Conacului Mocioni din localitatea Foeni au fost finalizate. Așadar, castelul a intrat în circuitul turistic. Mai mult, monumentul istoric a devenit un spațiu potrivit pentru expoziții, conferințe și activități educaționale.
Evenimentul de inaugurare a Conacului Mocioni, după modernizare, a avut loc vineri, în prezența președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și a ministrului Culturii, Natalia Intotero.
„Mă bucur nu doar să anunțăm închiderea lucrărilor, ci și deschiderea oficială a conacului de la Mocioni. Un conac în care se vor organiza, începând de astăzi, în permanență activități culturale, astfel încât să atragem cât mai mulți turiști în județul Timiș și, evident, să înceapă cu Foeni. Practic, este un prim edificiu construit dintr-un circuit turistic pe care îl dorim în județul Timiș, un circuit al conacelor, al castelelor, dar și a bisericilor monument istoric din județul Timiș și, de ce nu, din întreg Banatul”, a afirmat Alfred Simonis.
Potrivit șefului CJ Timiș, deocamdată, a fost finalizată doar prima etapă în reabilitarea Conacului de la Foeni. Asta pentru că vor avea loc lucrări și în exterior.
„Anul acesta avem sumele prevăzute pentru a completa proiectul inițial, căruia, din păcate, i-au lipsit suprafețele de pavaj din curte, spațiile verzi. Pentru a putea organiza evenimente în aer liber, ar trebui să nu fie piatra aceasta pe jos. Pentru a organiza și evenimente, avem nevoie de bucătărie, avem nevoie, poate, de spații de cazare, de finalizarea reabilitării treptelor și de tot ceea ce a lipsit în primul proiect. Avem sumele prevăzute în buget, facem proiectul și, cu puțin noroc anul acesta, cel târziu anul viitor, vom finaliza și acest obiectiv. Vor continuau altele, la Banloc, la Jamu, la Parța, dar și în alte localități în care am descoperit și descoperim în fiecare săptămână astfel de clădiri, monumente istorice, care sunt atât de frumoase și nepuse în valoare”, a declarat Alfred Simonis.
Reabilitarea conacului, un simbol al patrimoniului din județul Timiș, a fost implementată de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu North Consulting ehf Islanda și Asociația Miltonia. Proiectul, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, a avut o valoare totală de 19,2 milioane de lei.
„Vreau să felicit colaborarea foarte bună între primăria acestei comune și Consiliul Județean Timiș. Atunci când există colaborare, atunci când există oameni implicați, se dovedește că lucrurile pot fi posibile. Și spun pot fi posibile pentru că acest proiect a început în anul 2022, respectiv contractul a fost semnat în decembrie 2022 și avea ca termen de finalizare sfârșitul anului 2024, ceea ce s-a și întâmplat în momentul în care dumneavoastră ați câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Din discuțiile purtate cu colegii din minister, existau ceva emoții că acest proiect nu se va putea realiza în timp. Iată că, așa cum am spus, atunci când există colaborare, când există oameni harnici, dedicați, lucrurile devin realitate”, a afirmat Natalia Intotero, ministrul Culturii.
Publicul va avea acces gratuit în Conacul Mocioni în timpul săptămânii, între orele 10.00 – 18.00, iar în weekenduri, pe bază de programare. În interior, vizitatorii pot explora o zonă muzeală cu mobilier autentic, o bibliotecă digitală dotată cu o masă interactivă și expoziția temporară a artistului Silviu Oravitzan, deschisă pentru două luni. În curând, își va începe activitatea și o cafenea culturală, pentru al cărei operator administrația județeană va organiza un proces de selecție.















