Sunt șanse ca, totuși, orașul Lugoj să aibă un spital nou. Asta chiar dacă Ministerul Sănătății a luat decizia de a rezilia contractul de finanțare a acestei investiții, după ce Primăria Lugoj a transmis că se află în imposibilitatea de a finaliza proiectul până la data de 30 iunie 2026, dar și că nu poate susține din bugetul local cheltuielile necesare pentru terminarea lucrărilor după această dată.
În aceste zile, Călin Dobra, primarul Lugojului, și Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, se află la București pentru a găsi o soluție privind finanțarea noului spital din Lugoj.
„Mă aflu în aceste zile la București, împreună cu președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, pentru a discuta cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, despre proiectul noului spital finanțat prin PNRR. Discuțiile au vizat stadiul actual al proiectului, posibilitatea obținerii unei alte finanțări, precum și adaptarea dimensiunii viitorului spital pentru a răspunde cât mai bine nevoilor municipiului Lugoj și ale zonei periurbane”, a afirmat Călin Dobra.