aprilie 21, 2026
Spread the love

Muzeul Național de Artă din Timișoara anunță că au fost vândute 16.000 de bilete la expoziția „Luminile lui Caravaggio”.

Vizitatorii au ocazia unică de a admira în premieră în România o pictură originală realizată de Michelangelo Merisi da Caravaggio în 1597, alături de 42 de lucrări semnate de artiști europeni din cercul său: Lorenzo Lotto, Valentin de Boulogne, Juseppe Ribera, Gian Battista Caracciolo, Dirck van Baburen, Mattia Preti, Gerrit Van Honthorst și alții.

Succesul expoziției confirmă rolul Muzeului Național de Artă Timișoara în promovarea valorilor culturale și arată că publicul este dornic să exploreze patrimoniul artistic internațional. Ne bucurăm să vedem cum eforturile noastre de a aduce arta mai aproape de oameni sunt întâmpinate cu entuziasm și apreciere. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest succes: vizitatorilor care ne-au trecut pragul, partenerilor care au susținut acest demers, sponsorilor care au sprijinit financiar realizarea acestui proiect, voluntarilor implicați în accesibilizare și echipei muzeului pentru dedicare. Fiecare contribuție a avut un rol esențial în transformarea acestei expoziții într-un eveniment cultural fascinant”, a informat Muzeul Național de Artă Timișoara.

Pentru informații suplimentare privind programul de vizitare și achiziționarea biletelor, puteți accesa site-ul oficial al Muzeului Național de Artă Timișoara.

Organizată în perioada 16 noiembrie 2024 – 28 februarie 2025, expoziția este rezultatul colaborării dintre Muzeul Național de Artă Timișoara, Fondazione di Studi di Storia dell’Arte Roberto Longhi din Firenze și Civita Mostre e Musei din Roma, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș. Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Ministerelor Culturii din România și Italia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *