În jurul orei 18:00, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați că în curtea unui imobil din Chișoda se află un bărbat spânzurat.
Trupul neînsuflețit al bărbatului, în vârstă de 54 de ani, a fost descoperit de un vecin, care a alertat imediat autoritățile.
„Azi, în jurul orei 18:00, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în curtea unui imobil din Chișoda o persoană este decedată. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 54 de ani”, a transmis IPJ Timiș într-un comunicat oficial.
Conform procedurii, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.