septembrie 13, 2026
Spread the love

O fotografie publicată în mediul online, însoțită de afirmația că polițiști rutieri ar fi supravegheat traficul dintr-o nacelă, a determinat Inspectoratul de Poliție Județean Timiș să facă o serie de precizări.

Potrivit IPJ Timiș, vehiculul care apare în imagine nu aparține instituției și nu se află în dotarea Poliției. Reprezentanții inspectoratului precizează, de asemenea, că în nacelă nu se afla un polițist rutier care să desfășoare activități de monitorizare a traficului.

„În urma apariției în mediul online a unei fotografii, însoțită de afirmația că polițiștii rutieri ar fi efectuat activități de monitorizare a traficului, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș face următoarele precizări: Vehiculul surprins în imagine nu aparține și nu se află în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, iar în acesta nu se afla un polițist rutier care să desfășoare activități de monitorizare a traficului. Prin urmare, fotografia nu surprinde o activitate desfășurată de polițiștii rutieri timișeni”, a transmis IPJ Timiș.

Inspectoratul mai precizează că polițiștii rutieri desfășoară activități de supraveghere și control al traficului folosind mijloacele tehnice aflate în dotarea Poliției.

În contextul informațiilor distribuite în mediul online, IPJ Timiș le recomandă cetățenilor să verifice sursa și veridicitatea acestora înainte de a le redistribui.

„Recomandăm cetățenilor să verifice sursa și veridicitatea informațiilor înainte de a distribui fotografii sau mesaje apărute în mediul online, întrucât acestea pot fi prezentate într-un context eronat. Nu toate informațiile care circulă online reflectă realitatea. Verificați înainte de a distribui!”, a fost îndemnul IPJ Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *