iulie 21, 2026
Spread the love

Două persoane au fost rănite luni dimineață în urma unui accident rutier produs pe DN68A, în apropierea localității Coșava, județul Timiș. În eveniment au fost implicate un autoturism și un autocamion.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, apelul la 112 a fost primit în jurul orei 09:10, iar la fața locului au fost trimise o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Timiș.

Cele două persoane aflate în autoturism au fost rănite în urma impactului. Acestea au primit primul ajutor la locul accidentului, fiind conștiente și cooperante, după care au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, accidentul s-a produs în jurul orei 09:20. Din primele cercetări a reieșit că un bărbat în vârstă de 51 de ani, care conducea un autoturism pe DN68A din direcția Coșava către Deva, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un TIR condus de un bărbat de 40 de ani.

În urma impactului au fost răniți șoferul autoturismului și pasagerul acestuia, un tânăr de 19 ani. Ambele victime au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *