Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) organizează sâmbătă, 25 iulie 2026, o nouă croazieră pe Canalul Bega până în Serbia, oferind participanților o excursie de o zi pe apă, cu traversarea ecluzelor și o oprire în localitatea Novi Itebej.
Îmbarcarea va avea loc la ora 6:30, iar plecarea este programată la ora 7:00, de la pontonul Flora, aflat în apropierea Catedralei Mitropolitane din Timișoara.
Pe traseu, participanții vor avea ocazia să viziteze nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român, construit între anii 1912 și 1914, să traverseze ecluza de la Uivar și să facă un scurt popas în vechiul port din Otelec. După îndeplinirea formalităților de frontieră, nava va intra pe teritoriul Serbiei și va acosta la ecluza din Srpski Itebej, inaugurată în anul 1914.
După verificarea documentelor de către autoritățile sârbe, turiștii vor avea aproximativ patru ore la dispoziție în Novi Itebej, timp în care pot lua masa la restaurantul local sau pot vizita magazinele din zonă.
Întoarcerea spre Timișoara se va face fără oprirea din Otelec, iar sosirea este estimată în jurul orei 23:00.
Participarea se face pe bază de înscriere prealabilă, prin completarea formularului online pus la dispoziție de STPT. https://forms.gle/nfoWmk6trhxdjptJA
Locul este confirmat după achiziționarea biletului, care costă 200 de lei pentru călătoria dus-întors.
Biletele pot fi cumpărate de la casieria sediului central al STPT, de pe bulevardul Dâmbovița nr. 67, sau de la pontonul Flora. Pentru emiterea documentelor necesare trecerii frontierei este obligatorie prezentarea unui act de identitate valabil și completarea datelor solicitate de autoritățile vamale.