Aproximativ 40.000 de creștini ortodocși din Banat, majoritatea de etnie sârbă, marchează Crăciunul conform calendarului iulian. Ajunul este sărbătorit pe 6 ianuarie, iar Nașterea Domnului are loc pe 7 ianuarie, după un ritual respectat cu strictețe în comunitățile sârbești din vestul țării.
Unul dintre cele mai importante obiceiuri este aprinderea badnjakului, un buștean de stejar tăiat ritualic, simbol al purificării și al venirii lui Iisus Hristos în lume. Tradiția spune că stejarul trebuie doborât din trei lovituri, iar numărul scânteilor din foc prevestește belșugul anului ce urmează. Credincioșii primesc crenguțe de stejar legate cu paie, considerate semne ale protecției și prosperității.
În ziua de Crăciun, cenușa badnjakului este împrăștiată pe câmpuri pentru rod bogat, iar credincioșii participă la Sfânta Liturghie, ducând bucate tradiționale spre sfințire. Mesele festive includ preparate specifice, precum cesnica, o pâine ritualică în care este ascunsă o monedă aducătoare de noroc.
Pentru sârbii din Banat, Crăciunul pe rit vechi este mai mult decât o sărbătoare religioasă: este un prilej de a-și reafirma identitatea, tradițiile și unitatea comunității.
Fotoreporter: Virgil Simonescu / Jurnal de Timiș





