mai 2, 2026
Spread the love

TIMIȘOARA – 13 mai 2025 – Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează participanții la trafic că, astăzi, 13 mai, între orele 10:00 și 18:00, circulația rutieră se va desfășura cu restricții pe varianta de ocolire a municipiului Timișoara. Zona vizată este cuprinsă între nodul rutier Moșnița Nouă și sensul giratoriu de la Drumul Boilor, pe sectorul kilometric 43+500 – 45.

Restricțiile sunt impuse pentru executarea unor lucrări de înlocuire a unui conductor deteriorat de pe linia electrică aeriană de mare tensiune LEA 220 kV Mintia – Timișoara. Intervenția este realizată de Transelectrica, prin firma SC Prelchim SRL.

Pe durata lucrărilor, traficul se va desfășura pe o singură bandă, iar în trei reprize distincte, de aproximativ 20 de minute fiecare, circulația va fi complet oprită. Aceste intervale sunt necesare pentru operațiunile de înlocuire propriu-zisă a conductorului.

Pentru montarea noului cablu, pe carosabil va fi amplasată o macara care va fixa conductorul la cei doi stâlpi de susținere. În tot acest timp, traficul va fi dirijat manual, cu ajutorul paletelor, de către personal specializat.

DRDP Timișoara recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență, să respecte semnalizarea temporară din zonă și indicațiile echipajelor din teren. De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să evite zona, dacă este posibil, și să opteze pentru rute alternative.

Lucrările sunt esențiale pentru siguranța și funcționarea în condiții optime a rețelei de transport a energiei electrice în vestul țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *